• Povesti cu si despre parinti

    povesti

    1. Mai am o lună și încep serviciul!…

    Parcă ieri eram cu burta la gură…Toată lumea îmi spunea cât sunt de frumoasă, cât de mult radiez, cum nu m-am îngrășat deloc (deși mă urcam pe cântar în fiecare dimineață și mă simțeam ca la licitație: “cine dă mai mult?”). Aveam grijă și de aspectul fizic (manichiura făcută, depilată…după posibilități, în zonele rămase accesibile), dar și de suflețel, citind cărți de parenting și visând la cât de bună mamă am să fiu…

    Nu știu unde a trecut timpul! Petele de regurgitare de pe haine sunt din ce în ce mai rare, unghiile încep să depășească linia cărnii și nu mai simt imboldul imperios necesar de a le reteza instant, sutienul atât de frumos umplut acum câteva luni va fi înlocuit cu o mărime mai mică… Iar “concediul” meu de creștere a copilului va fi brusc întrerupt în curând…
    Mă uit la ăla micu’ si nu-mi dau seama cum ar fi să stea și cu altcineva, în condițiile în care este cu mine mai ceva ca fasolea pe arac! Să rămână cu mama…dar știu că îl alinta și toate metodele mele de parenting se vor duce pe apa sâmbetei… Să fie cu bona…Doamne-Dumnezeule dă să am noroc: să nu arate prea bine, să nu fie iscoditoare, să aibă răbdare si sa fie disponibilă! Sau…să fie la creșă, acolo unde doamna educatoare – nu mă interesează ce face cu ceilalți 19 copii – dar cu al meu să stea să-i explice și 10 minute dacă e cazul, cu frumosul, nu cum TREBUIE, ci cum AR FI BINE, nu cum NU E VOIE ci cum HAI SĂ-ȚI ARĂ CEVA CE-ȚI PLACE și să nu cumva să ridice vreodată tonul!! A! Și să nu îl lase să plângă în prima săptămână în dorul Lelii’ pe motiv că “așa fac toți și că după o săptămână le trece!” Nu domnule, eu nu l-am lăsat să plângă nici până am mers la baie.

    2. Vine vacanța! 3 luni de soare și de libertate!!!
    Ba nu…pe cine păcălesc. Eu abia m-am întors la serviciu, lumea mă ia de odihnită, ei nu știu că aici mă simt ca la SPA: muzică ambientală, confortul unei pieli parfumate de gelul de duș și ferite de orice secreție a celui mic… Ehe…cum m-aș mai duce…Vine vacanța cu trenul din Franța…Dar, să nu mai visez aiurea, în Franța visam că ajung în luna de miere, dar nu a fost să fie, la turci a fost mai ieftin…
    Ah! Vine vacanța celui mic, cu trenul accelerat, iar eu nu mă pot aduna. Ce să fac cu el? Unde să-l duc? Pe vremea mea…mergeam la țară, la bunici, într-un sat uitat de lume, unde până și pâinea era un lucru mare. Stăteam în fericirea mea cu jegul de două degete, două săptămâni, până veneau ai mei după mine…
    Nu, nu l-aș duce la soacră-mea că le are și ea pe ale ei și, în plus, îmi e suficient să o văd o dată la două săptămâni. Nu cred că aș putea trăi cu gândul că o s-o vizitez în fiecare seară ca să-mi văd și eu copilul… Mama, săraca, nu poate, că încă muncește și ea, ca și mine.
    Of, să vină odată vacanța aia că văd eu ce fac. Poate am baftă și îi găsesc un loc într-un club de vacanță, unde să doarmă, să mănânce, dar să mai învețe și el câte ceva, oricum este curios de toate, iar eu numai bună sunt să-i răspund la toate “de ce-urile”, după ce mă întorc de la muncă.

    Deci ce fac acum? Că mai am doar o luna până încep serviciul…

    Autor
    Delia Sandu
    Servicii de baby parking și integrare preșcolară “cu frumosul” 😉